Sacralitatea Ovazului

Ovazul este o mana cereasca, fireste, pogorata pe pamant din dreapta (sau din stanga) Zeului Ovaz, pentru indestularea foalelor boilor, vacilor, taurilor (fireste), cailor, iepelor (fireste), magarilor si, evident, magaritelor!..

Cum ovazul zeiesc serveste serveste intru buna functionare a burdihanelor personalitatilor de mai sus, este firesc, desigur, ca energia pe care o degaja in circuitele psihice si fizice ale acestor fapturi terestre sa capete, aproape automat, o dimensiune zeiasca… Si astfel sa putem vorbi de o constiinta zeiasca, a ovazului, de o suverana si independenta justitie zeiasca, de o libertate fara de sfarsit, in toate cele!.. Ovazul ar putea fi tradus, din romaneste in romaneste, prin cuvantul creitari, dar e pacat sa ne coboram la mentalitatea vulgara a banilor, care nu mai are nimic sfant in suflet si in simtiri! Ovazul este o realitate zeiasca! Poate intreprinde tot ce-i trece prin tetul sau multilateral sfant! O societate a Ovazului este un vis milenar! Cornisteanu, ca dirijor,  Mihaita si ai sai, ca actanti, pun in lumina, pe scena de la Teatrul de Comedie, Societatea Ovazului, Sacralitatea Ovazului, cu toate parfumurile ei dulci!

Despre acest Ovaz si despre aceasta sacralitate a Ovazului vorbeste Sebastian in “Ultima ora”.

Zeul ovazului si ai sai confrati

Spectacolul incepe cu un trasnet disperat, troncanitor, care se rupe in paispc! Sebastian si Cornisteanu apar in dreapta si in stanga cortinei, linistiti, parca simtind ca trasnetul lipsit de fulger n-o sa provoace in sala nici macar un infarct miocardic, fiindca o sa apara din spatele cortinei un timp trandafiriu, lipsit de bacterii si de porci mistreti, un timp care nu va corci inimile danubiano-ponticilor – cel mult le va chinui cu flacarile iubirii! Pure! Absolut pure! Asa cum este si superbia iubirii de ovaz.

Eu, ca sa fiu sincer, luandu-ma dupa vorbele spuse si scrise de catre niste oameni de cultura si arta, credeam ca Mihail Sebastian a murit in ziua de 29 nai 1945, intr-un accident de camion!.. Nici vorba! Cornisteanu a inceput sa discute cu Sebastian despre ce credeti? Despre ovaz! Si despre Alexandru cel Mare! Mai bubuie un trasnet – si ce sa vezi!?..  Apare pe scena ultima ora a zilei de azi! O trasnaie, care certifica zvonul (unii ii zic svonul) supraponderal, chiaburesc – precum ca Sebastian e mort!

Niste zvonisti! Niste zvoniste! Sebastian traieste si imparte cu bosul Cornisteanu, si cu noi, evident, ultima ora fericita a zilei de azi!

Aici e cazul sa pocnim si noi cu un citat, peste Dambovita mereu si la fel curgatoare (via Dunare) spre Marea Neagra! Trebuie sa aratam ca facem parte din batalionul de cetateni de cultura si arta! Elogiati si in piesa!.. Deci, oameni buni, ce spune Sfantul Augustin?  Citez citatul! Zice, intreband, fireste… “Ce este Timpul? Daca nu ma intrebi, stiu; daca ma intrebi, nu stiu.”

Asa ca e cazul ca Timpul sa nu ne mai bazaie la tet! El e cuprins in spusele unui Sfant atestat!

O, ce bine sunt caftaniti contemporanii nostri de pe scena! Mihaita, Zeul ovazului, apare, intai, intr-o haina lunga pana la calcaie, ca un prelat al timpurilor noi – eterne, fireste! Mai tarziu, haina s-a scurtat cam pana la curea, si sta stramb pe el, incheiata probabil intr-un nasture de aur, simbolul maretiei sale spirituale in cultivarea numitului ovaz! Care poate fi si secara, sec-ara, se cara… El este oglinda magica a omului constient de propria sa constiinta istorica! Sigur incarcat cel putin cu doua doctorate in drept, Bocsan-bace, niciodata obosit sau incaruntit de vreo tristete spirituala, fara sa fie erodat de tirania iubirii aproapelor, sau de tirania banilor, fara sa-si piarda altitudinea morala, el, Bocsan, traieste din plin emotia inocentei paralelor producatoare de utile povesti bancare de dragoste fata de orice fata, ori interfata umana! In inima sa mereu vibreaza, cald, mesajul vibrant, desigur, al Evangheliei civile! El, Bocsan, considera, firesc, just, propriul sau destin – propria sa viata! – ca un scop in sine!

De vreo cateva secole – poftim! – Mihaita n-a mai fost atat de sigur de sine!

Iar Branescu Dan Tudor nu traieste intr-o irealitate politica desavarsita, nu, el are in par atata energie intelectuala incat intreaga sa coafura se inalta spre cer, fara sa se mai teama – coafura! – macar o secunda, ca va sucomba, lasandu-l pe proprietar, chel!.. Iar Ana Aurora Leonte este atat de scump, superb si auroral imbracata, incat chiar noaptea ii este imposibil sa doarma dezbracata!

Si fata de Sebastian Mihail, boieri dumneavoastra, Cornisteanul a facut in asa fel ca ziua de ieri sa fie prezenta in toata realitatea ei originara, si nu originala, iar ziua de azi sa nu fie, Doamne pazeste, amintirea iluziei unei realitati, ci fundamentul temeliei unei realitati fecunde, in care omul, sa nu fie, Doamne fereste, alungat din centrul universului, univers aflat la Est de Eden, acolo unde Dumnezeu i-a impins pe Adam si Eva peste parleazul raiului, ca sa-i scape de monotonia patriarhala paradisiaca, patata de un mar!.. Si sa inceapa, cei doi mai sus numiti, prima istorie a omenirii, pecetluita de gestul fratesc al lui Cain fata de Abel!

Desigur, nu e cazul sa-l uitam pe intelectualul Andronic Huluba, expert in viata si opera lui Alexandru cel Mare, mai ales atunci cand vorbeste despre productia de foioase, de alimente, adica, pentru cai si boi, berbeci si magari! El este un dusman acerb al greselilor tipografice care dezinformeaza subiectul si predicatul istoriei!.. El va alege, pana la urma, intre a fi si a nu fi priceput in ovazul antic, si pleaca pe urmele lui Alexandru cel Mare, impreuna cu experimentata sa studenta in istorii, Andreea Samson Magda, ca sa o scape pre dansa de doliul absolut negru in care este imbracata din cap pana in calcaie, alungandu-i pe veci, din vene si artere, doliul sexual polivalent! Culmea, Sandu Pop nu canta absolut deloc – induiosandu-i, sper, pe Sebastian si Cornisteanu! – incercand, facand cu ochiul interior, sa creada mereu in faptele nobile ale presei independente si suverane!

Teodora Stanciu Werner, Smaranda Cazacu, Eugen Racoti, Marius Dragomir, Ana Maria Turcu Pompilia, Andrei Runcanu, in roluri mai prescurtate, in costumele Clarei Labancz, onoreaza cu brio decorul fara balerizde si fara genii de balci, pe picioroange, semnat de Puiu Antemir, punand in valoare esenta teatrului, Cuvantul, si aratand cum suverana idee a finantarii politice si a politicii financiare face din unii – poftim! – danubiano-damboviteano-bahluieni, niste superbe animale gonflabile.

Asa ca atunci cand un trasnet fara fulger trosneste apocaliptic, prevestind marea sarbatoare a constiintelor desavarsite, Sebastian Mihail si Cornisteanu Mircea vor fi de fata!.. Si ne vor pune pe tava ultima ora a unei zile doldora de tragedia si comedia nimicului! O, ce lume a libertatii si a iubirii nimicului!.. O, ce superba ora a ovazului! Dar, va rog frumos sa nu intrebati ce este ovazul!

D.R. Popescu