AcasăCORONAVIRUSExclusiv! Soldat cu 3 misiuni în Afganistan, nenorocit cu doza a II-a...

Exclusiv! Soldat cu 3 misiuni în Afganistan, nenorocit cu doza a II-a de Pfizer

Sorin Ștefănescu: ”Am acceptat să mă vaccinez ca un fraier, că altceva nu pot spune”

Un soldat român trăiește acum clipe de coșmar după ce a fost injectat cu doza a doua de Pfizer, care i-a provocat două boli grave: parapareză ataxică și status post mielită toracală. Diagnosticele grave au fost consemnate în biletul de ieșire din spital de către medicii de la Spitalul Militar Craiova exact ca reacții post-vaccinare SARS-Cov-2. Deși perfect sănătos înainte de vaccinare, soldatul suferă acum de paralizie, iar șansele de a-și mai reveni vreodată sunt minime.

Dovada siguranței vaccinului Un om a fost nenorocit pe viață

Este din ce în ce mai clar pentru oricine că minciunile și ipocrizia autorităților sunt cele care au născut această profundă reticență la vaccinarea anti-Covid. Nu poți repeta cu nerușinare și cinism că vaccinul este sigur și nu produce reacții adverse, când în realitate oamenii mor sau sunt nenorociți pe viață după injectarea cu serul salvator. Caporalul Sorin Ștefănescu, de la Brigada Multinațională Craiova, este angajat în armată din 1996. A participat la trei misiuni în Afganistan și a scăpat de acolo viu și nevătămat. A decis să se vaccineze anti-Covid nu pentru că își dorea, ci pentru că se făceau presiuni asupra lor, cu plecarea în aplicații și testarea pe banii lor sau cu intrarea în carantină.

”M-am vaccinat pe 30 aprilie cu prima doză de Pfizer, iar cu a doua doză, pe 21 mai. La prima doză nu am avut nicio reacție adversă, însă după a doua doză, pe care am făcut-o la 10 dimineața, seara, după ora 21, stând la masă, am simțit că nu mai pot să respir, mă strângea ceva în piept. M-am dus în pat să mă întind puțin și m-a luat un tremurat fantastic, nu mai puteam nici să vorbesc. Timp de aproape o jumătate de oră am trepidat efectiv. Băiatul meu a vrut să dea telefon la Salvare, dar i-am făcut semn să nu facă asta. La un moment dat m-am liniștit și, când m-am dat jos din pat, nu mai aveam stabilitate, aveam picioarele amorțite. Și așa am rămas și în prezent, nu am stabilitate, merg în cârje. În tălpi simt de parcă aș călca pe pioneze”, ne spune caporalul Sorin Ștefănescu.

Diagnostic devastator

Având o condiție fizică extrem de bună și fiind obișnuit să strângă din dinți, Sorin Ștefănescu s-a mai târât o perioadă scurtă la serviciu, până când l-au luat cu Ambulanța de acolo și l-au dus la Spitalul Militar din Craiova. După analize și RMN, diagnosticele au fost cumplite: parapareză ataxică și status post mielită toracală post-vaccinare SARS-Cov-2.

”După prima externare m-am simțit mai bine, dar după două zile a început iar să mi se îngreuneze picioarele și nu am mai putut merge fără cârje. Iar am luat-o de la capăt, iar m-am dus la Spitalul Militar, iar m-au internat în iulie. Mi-au făcut din nou RMN și mi-au pus același diagnostic. Mi-au dat același tratament, m-am simțit bine o zi-două și după aceea reveneam la aceeași stare. M-am internat și a treia oară, iar apoi m-au trimis la șefa Comisiei medicale. Acolo mi-a spus că trebuie să continui cu procedurile de recuperare, cu kineto-fizioterapie, apoi să revin în noiembrie cu referate de la neurologie. Acum sunt inapt pentru serviciul militar și va trebui să mă pensionez”, ne-a declarat caporalul Sorin Ștefănescu, care ne mărturisește că ajunsese în perioada internărilor succesive să plângă ca un copil, neștiind ce se va întâmpla cu el.

Coadă la centrul de vaccinare

Aflându-se luni în apropierea mall-ului din Craiova, Sorin Ștefănescu a rămas stupefiat să vadă coada la vaccinare. Printre oamenii care așteptau să se injecteze erau și niște copile, care completau de zor formulare. ”Le-am întrebat de ce vor să se vaccineze. Mi-au răspuns că vor să meargă în mall, să se plimbe. Le-am arătat biletul de ieșire din spital cu diagnosticul și doar o singură fată a pus pixul jos și a zis că nu se mai vaccinează. La discuția pe care am avut-o cu fetele acestea au mai asistat și câteva persoane cu vârste în jur de 50 de ani. Și știți ce mi-au spus acești oameni? Că am perfectă dreptate, dar că ce să facă ei, că nu au de unde să scoată bani, că îi dau afară de la muncă, nu își mai pot plăti datoriile și nu își mai pot crește copiii. Am rămas așa, cu un gust amar. Pe 90% dintre cei care se vaccinează acum îi sperie faptul că rămân fără serviciu, deși este ilegal ce se întâmplă. Așa ne-a îndobitocit conducerea magică a lui Iohannis”, ne-a mai spus caporalul Sorin Ștefănescu.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
44.015 afisari

57 COMENTARII

  1. Si cum isi permit politrucii sa voteze vaccinare obligatorie fiind si impotriva constitutiei si a dreptului universal la munca???? Toate cazurile astea grave sa fie peste ei si constiintele lor!!!

    • Atâta vreme cât te dai după cireș (ești anonim), măcar ai bunul simț și ține-ți gura. Dacă ești tu așa de tare-n clanță, nu vrei să te arăți, că tot nu-ți face nimeni nimic ? Sau îți este rușine de apropiații, care ar putea să te recunoască ?

      • La fel de tare-n clanță ești și tu, dar ești și nesimțit pe deasupra, că bați obrazul omului, dar și tu ești ,,un anonim,,, din fericire pentru toți, chiar dacă ai impresia că doar pentru unii. Deci ești și nesimțit și prost.

  2. Avea comorbiditati de care nu stia. Eu a facut si boala si ambele vaccinuri. Nu mai scrieti tampenii.

    • Cum sa fi avut comorbiditati cand era soldat cu 3 misiuni in Afganistan, cu sanatate exceptionala. Pai in armata se duc oameni cu comorbiditati? Ce prostii poti sa spui! Si daca dumneata ai facut ambele vaccinuri si inca nu ai patit nimic, inseamna ca vaccinul e sigur? Va imbatati cu apa rece!

    • :))) prostie mai mare nu am întîlnit la tine , daca ai COMORBITATI INSEAMNA CA MORI ! .
      Ok, avea comorbitati , dar de ce este obligatoriu si pt persoanele cu comorbitati?? Se fac cumva analize înainte? Mare brînza ca ai facut boala si 2 doze . Apropo e foarte periculos sa faci boala si sa faci si vaccinurile 😂, stiinta adevarata o spune ! Trezirea , ca ne vor obliga sa facem 8 doze . Sa te vedem atunci🤣. Daca erai destept dupa boala îti luai certificat de trecut prin boala , dar na 🙄

      • Păi ce analize să faci înainte de vaccinare…
        Credeți că îi interesează prea mult dacă trăiești sa-u mori?,
        Aici îți poți pune un semn de întrebare…de ce nu se fac investigații,dacă poți sa-u nu să faci vaccinul,?.
        De asemenea,de ce oare nu se fac autopsieri, ordin dat dinafară..

    • INAINTE DE A PLECA TI SE FACE TEST MEDICAL COMPLET, CA SI LA JUCATORI DE FOTBAL…NU POTI MERGE IN RAZBOI BOLNAV SA PUI IN PERICOL TOATA ECHIPA DE INTERVENTIE…

    • Si dacă tu n-ai pățit nimic, înseamnă că alții nu pot păți? Câtă logică pe capul tău…

      • Și dacă colegu a pățit nenorocirea asta înseamnă că toți cei ce se vor vaccina vor pății la fel? „Câtă logică pe capul tău….

      • Nu ai ce să le faci…nu gândesc câte unii. Se cred Dumnezeu dacă au vaccin,gen Dan Lepadatu

  3. Dacă cineva nu crede ce îndrugă? Sau este politruc? Dacă a făcut și boala și ambele vaccinuri să se bucure de ele cat mai are timp. Eu știu care a murit și după al treilea. Multe înainte dacă asta îi este dorința. Dar de ce trebui obligați alții?

  4. Daca pe domnul nu l-au afectat cele doua doze de vaccin, pana la 8 doze are tot timpul sa fie afectat. E tare rau cand nu ai cunoastere.

  5. Suntem in fata selectia naturala stimulata prin vaccin….nu am vazut sa fie tarat cineva la vaccinare…se duc singuri, decisi si cu voia lor..aleg avantajele de moment si isi vand viitorul…statul va vrea binele?! V-a vrut vreodata STATUL binele?

  6. Tot ce se intampla acum este terr’ orism de stat in cea mai pura forma !! Cum sa fie contitionat accesul la munca sau intr-un magazin de inocularea unei substante experimentale care se afla in experimente pana in 2023 si pentru efectele caruia este EXONERAT si PRODUCATORUL SI STATUL ????

  7. Daca o sa stai de vorba (R.C) ,cu orice profesor universitar (care cunoste domeniul nanotehnologiei) , si o sa-l intrebi ce inseamna nanotehnologia introdusa in corpul uman , o sa-ti dea un singur raspuns : atac militar .
    Cei care lucrati in domeniile IT (admini/programatori) , aveti obligatia sa explicati celor din jur ce conexiuni exista intre „vaccin” SI I.O.B aka Internet of Bodies !

    • Să înțelegem că tu ești adept al teoriei cu ” nenea gheiț” care vrea să ne cip-uiască (teorie care la unii s-a transformat în religie). Cu „nano” sau fără „nano”, ia vezi tu că există tratamente pentru ce ai , la Bălăceanca. Este clar că cei care aleg să se vaccineze își oferă propriul corp drept cobai. Mai ales în cazul de față când totul s-a făcut pe repede înainte, că pe tot mapamondul omenirea era deja cu „chiloții-n vine”, în fața molimei. Și ce ai fi vrut, ca omenirea să stea cu mâinile în sân ? Nu trebuia ca lumea să încerce și să se lupte ?

  8. Sunt stupefiata! Transmiteti aceste necazuri ale semenilor si ziaristilor,reporterilor tv,Lili Ruse-RTV,care sustine cu rautate,sa fie dati afara de la serviciu cei care nu se vaccineaza ! Foarte trist ! Sunteti tineri,trebuie sa fiti urmasii nostri! Imi plange sufletul cand citesc despre atatea orori,mai ales ca si copii mei s-au vaccinat.

    • Apocalipsa Capitolul 13. Plus foarte multe profetii din toate spatiile cultural-religioase

  9. De când românii poartă mască, toți se cred doctori. Vad numai doctori virusologi pe aici, dar care nu s-au uitat în viata lor printr-un microscop. Normal ca este regretabil ce s-a întâmplat cu domnul in cauză, insa exista oare vreo legătură între vaccin (impropriu denumit vaccin, pentru ca de fapt e un ser) și ceea ce a pățit? Doar presupuneri. Dacă era nociv, o pățea în mod sigur de la prima doză. Nu la a 3-a, a 8-a sau cata o mai fi nevoie. Cei care nu doriți sa va vaccinați, nu o faceti, doar asa va creste IQ-ul României. Efectiv ma uit în comentarii și vad ca Las Fierbinti e de fapt realitatea. I-auzi, ser experimental, nu își asuma nimeni reacțiile, etc. Dacă v-as spune ca orice producător medical răspunde pentru malpraxis potrivit legii sănătății, poate faceți ochii mai mari și citiți cu capul vostru. Când va duceți la magazin și luați parizer, salam, vegeta, ketchup, kaizer, etc, nu v-ati întrebat ce conțin, nu? Când fumați ca șerpii, nu va întrebați ce face gudronul în corp,nu? I-auzi nanotehnologie. Ne baga astia robotei în corp, nu? Ca sa ce? Sa ne omoare, logic. Si tot logic, cine mai muncește sa facă bani pentru oculta mondială? Incredibil cum reușesc unii sa dea drumul la herghelii de cai verzi pe pereți 🤦‍♂️

    • Nu degeaba ai luat numele aluia! Vezi ca si ala si-a omorat nevasta ca nu si-a putut tine sula in pantaloni dupa ce anascut aia… cine raspunde ma, „pentru malpraxis”, cum spui tu?!? Exact, nimeni nu a raspuns si nu raspunde! Cat despre doze, asa este, sunt efecte mult mai severe la a doua! Hai sictir, mai Nila – desteptul araturii -, esti si tu din gasca lui arahat…

      • Nu sunt din gașca nimănui. Faceți ce vreți dv. Cat despre sictir, ce sa zic, mulțumesc. Asta e nivelul, atât se poate. Când e vb despre argumente, jignim. Asta este dovada vie ca pana la urma, selecția naturala va decide.

      • Dle Moromete alias Ribana alias Ce ar spune Isus alias nea ilie de la scularie (cu poza lui Moromete pe forumul hadevaru mincinos .ro) si mai ai inca vreo 10 conturi de postac

        https://www.activenews.ro/stiri/Cazul-lui-Maddie-de-Garay-fetita-de-12-ani-care-a-ramas-in-scaun-cu-rotile-dupa-a-doua-doza-de-Pfizer-adus-in-atentie-la-conferinta-de-presa-despre-reactiile-adverse-post-vaccinare-organizata-de-senatorul-Ron-Johnson-167693
        Maddie, la vârsta de 12 ani, a primit prima doză de ARNm experimental Pfizer la sfârșitul lunii decembrie 2020. A doua doză a fost pe 20 ianuarie 2021. Ea a participat la studii clinice pentru experimentele Pfizer pe copii cu vârsta de 12 până la 15 ani la Spitalul de Copii din Cincinnati într-o divizie numită Gamble Vaccine Research Center. Pariul mamei Stephanie cu „știința” a costat-o pe tânăra Maddie orice aparență a unui viitor normal. Sănătoasa, joviala, normala, utilizatoarea de TikTok – a știut imediat că viața ei este diferită după a doua injecție. A simțit durere în braț aproape imediat. Aceasta a fost urmată de dureri cardiace și abdominale severe. Lista simptomelor s-a extins foarte mult și rapid după aceea: cicluri menstruale grele, leșin, pierderea controlului vezicii urinare, modificări ale vederii etc. Uneori, vezica urinară și intestinele ei nu eliberează deșeuri deloc, determinând medicii să introducă tuburi de cateter. A avut nouă vizite la camera de gardă din ianuarie și a petrecut peste două luni în total în spitale.

        Maddie este acum paralizată de la brâu în jos. Are mari dificultăți în a înghiți alimente și apă. Chiar și atunci când ea este capabil să înghită alimente, de obicei, acestea ies repede înapoi pe gură. Maddie are nevoie de un scaun cu rotile și de un tub pentru alimentație. La un moment dat, Maddie avea 20 sau mai multe episoade de leșinuri pe zi.

        Cele mai multe dintre simptomele de mai sus persistă astăzi.

        Potrivit mamei, fata a acceptat de bună voie experimentul Pfizer. Dar copiii nu pot consimți legat în SUA pentru a face „vaccinuri” experimentale.

        Dar nimic din toate acestea nu contează cu adevărat în acest moment. Unitatea medicală nu poate și nu îi va oferi tratamentul de care are nevoie pentru că ar trebui să recunoască că injecția Pfizer a provocat-o. De fapt, medicii i-au spus lui de Garay că toate problemele lui Maddie ar fi în capul ei şi chiar au încercat să o ducă într-un spital de psihiatrie la un moment dat, potrivit lui Stephanie. Acesta este modus operandi pentru unitatea medicală americană.

        CDC și mass-media mainstream au spus că toate reacțiile adverse la aceste vaccinuri experimentale sunt cauzate de anxietate, nu de preparatele injectabile. Odată ce ai fost mutilat și / sau desfigurat de aceste injectii, esti pe cont propriu.

    • Cand cumperi parizer nu semnezi inainte de al manca si plus de asta nu se mai fac autopsii care sa dovedeasca cauza mortii , asa ca pe cine sa tragi la raspundere ?

      • Ai făcut tu vaccinul? Ai văzut ce semnezi acolo? Sau te-ai informat despre asta de la Sosoaca?

    • pai aia de la spitalul militar au pus diagnosticul din burta? Ia mai bine o pastila de guma orbit, jumate o bagi in fund , jumate in gura ca vine un miros teribil si doar de la tine poate fi…

      • Nu îmi dau seama pe ce orificiu ai debitat, poate de aia miroase asa. „Ăia” cum ii numești tu în nesimțirea crasă ce te caracterizează, sunt doctori, au ani de școală cât nu ai tu de viață. Diagnosticul pus o fi sau nu corect, habar nu am. Dar ia gândește-te (știu ca e un concept abstract pt tine gândirea) dacă ar fi asa o mare conspirație, mai puneau astfel de diagnostic sau eliminat din start orice legătură cu vaccinurile?

  10. Reactii adverse aspirina tamponata:

    echimoze
    sângerări prelungite
    cefalee severă
    tulburări de auz, tinitus
    semne de afectare renală, precum modificări ale diurezei
    ameţeală severă
    greaţă şi vărsături
    oboseală severă şi neexplicabilă
    urină de culoare neagră
    durere abdominală severă
    vărsături
    edeme: facial, al limbii, laringită
    mâncărimi sau urticarie
    astm cu apariţia wheezing-ului, respiraţie îngreunată
    şoc anafilactic

    Sindromul Reye

    Si? Nu mai luați aspirină?

    Ibuprofen, ia uite reactii adverse:

    Ibuprofenul poate produce toxicitate gastrică şi complicații gastrointestinale, cum sunt hemoragiile gastrointestinale, ulcere, gastrite, perforații.
    creştere a riscului de apariţie a unor evenimente trombotice arteriale, de exemplu infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral. Riscul apariţiei evenimentelor cardiovasculare poate crește odată cu expunerea prelungită la ibuprofen.
    Concluzia? Și cele mai comune medicamente au efecte adverse destul de grave, insa asta nu a împiedicat utilizarea lor cu succes de atâta amar de timp.

    • era acel scandal mai demult, in vremea pre-pandemica, cu vaccinurile care provoacă autism

      acum e vb de parapareză ataxică și status post mielită toracală post-vaccinare SARS-Cov-2

      sau e fals acel act medical?

      nu am auzit de parapareză ataxică și status post mielită toracală de la paracetamol sau aspirina

    • Acele medicamente au foat testate ani sau poate zeci de ani pe cand acest vaccin nu a fost testat. Acum se face testarea lui direct pe oameni ceea ce nu este normal. Multe medicamente s-au testat si tot multe nu au ajuns niciodata in farmacii pentru ca din teste s-a vazut ca nu fac bine. Este o diferență foarte mare.

  11. Imi pare rau sa va spun, dar nu cunoașteți etapele producției unui vaccin. NU SE TESTEAZA ACUM, ci studiile clinice au fost de ceva vreme finalizate.
    Testare preclinică: un vaccin nou este testat pe linii de celule și apoi pe animale de laborator pentru a verifica dacă este capabil să declanșeze un răspuns imun.

    Studii clinice de faza 1 (siguranța): vaccinul este administrat unui număr mic de adulți sănătoși (câteva zeci) pentru a verifica efectele adverse, doza necesară și producerea unui răspuns imun.

    Studii clinice de faza 2 (siguranța): vaccinul este administrat la sute de persoane, împărțite pe categorii diferite (tineri, vârstnici, boli cronice, etc.) pentru a verifica siguranța și producerea unui răspuns imun.

    Studii clinice de faza 3 (eficacitate): vaccinul este administrat la zeci de mii de persoane și se urmărește câte dintre acestea se îmbolnăvesc într-o perioadă de timp în comparație cu voluntari care au primit placebo. Tot în faza 3, prin numărul mare de persoane incluse, pot fi observate și efectele adverse mai rare.

    După terminarea studiilor clinice, datele brute sunt depuse pentru evaluare la o autoritate cu competențe în domeniu (ex. Agenția Europeană a Medicamentului) pentru a fi evaluate din punctul de vedere al siguranței și eficacității.

    Odată obținută autorizația de punere pe piață, vaccinurile sunt evaluate continuu în studiile de faza 4 (farmacovigilență) pe toată perioada utilizării, în special din punctul de vedere al siguranței.
    Dar nah, asta e. Vesnica dilema a noastră a românilor. Dacă nu apărea vaccin, săream în sus ca nu se poate asa ceva. Au ajuns sa trimita sonde pe soare și în colturile cele mai îndepărtate ale galaxiei, dar nu sunt in stare sa creeze un vaccin? Dacă l-au scos pe piata, iarăși avem probleme. De ce atat de repede, nu sunt teste, suntem cobai, etc. Oricum ai da-o, tot nu e bine. Eu înțeleg productivitatea procesului de a pune la îndoială, dar când dr care au studiat la Facebook academy contrazic OMS și alte autorități recunoscute, permiteți-mi sa am o alta viziune. Eu zic ca, indiferent de decizie, da va informați. Inclusiv cu privire la mortalitatea din tara cauzata de virusul asta nenorocit.

  12. Credeți ce vreți dv. Asa era acum 50 de ani când nu exista nanotehnologie 🤣. Sper ca sesizați ironia.
    Biontech, Oxford sau alți giganti au primit miliarde încă din faza de testare. Asta e capacitatea giganților de cercetare a condus la devansarea termenelor de naștere a unui vaccin.
    Apreciez oximoronul din numele dv de user, dar va rog sa va informați și din articole mai noi de 2019. Este strict opinia mea.

    • ”Asa era acum 50 de ani” sau ”va rog sa va informați și din articole mai noi de 2019”

      daca era asa acum 50 de ani de ce in 2019 trebuia ca dezvoltarea/cercetarea unui vaccin să dureze între 12-15 ani, sau acum 50 de ani e in 2018? buna matematica ca si logica

      sigur ca articolele noi din 2020 s-au adaptat PLANDEMIEI, când cine & ce nu e conform cu ce spune dictatura medicala e sters, urmarit penal, ingradit

      apropo, d-le Moromete, cum se numesc sondele spatiale terestre care au ajuns ”în colturile cele mai INDEPARTATE ale galaxiei” ?? Calea Lactee are un ordin de marime de zeci de mii de ani lumina.

    • apreciez ca nu ati venit cu vrajeala aia ca au studiat vaccinurile ARN pe baza altor coronavirusuri asemanatoare de zeci de ani

      ideea e monstruoasa numai la prima vedere si totul pare PLANUIT cu grija de zeci de ani

  13. Mamaaaa, câți conspiraționisti pe aici . Plm, nu va puneți cauciucuri de iarna, nu e dovedit ca funcționează. Nu credeți nimic și pe nimeni. Nu mergeți la medici, nu va operați, stati acasă și beți ceaiuri. Și uite asa umplem spitalele de deștepții tarii. Vaccinurile omoarăai rau ca boala. Aștept sa ne spuneți cum e la ATI. Mamaligi proaste.

  14. Niciodată corpul uman nu va fi la fel. În corpul nostru sunt toate bolile, dar nu sunt activate.

  15. Chiar este păcat ca omul asta a trebuit sa pățească asa ceva. Sunt curioasă cum îl va trata statul având in vedere ca a luptat pentru NATO și pentru România. Cat despre postacii de serviciu, va rugam sa va abțineți. Cum nu sunteți doctori, opinia voastră este 0. Înainte de a decide dacă te/nu te vaccinezi, cel mai bine este sa te informezi.

  16. Va rog din suflet sa-mi spuneti si mie daca acest vaccin are legatura cu sanatatea sau cu libertatea?

  17. S-a vehiculat pe aici ideea, de a fi eliberat un Certificat verde, după ce ai trecut prin boală. Și ce dacă ți l-au eliberat?! După 180 de zile nu mai este valabil! Adică, după distinșii guvernanți, ori mai treci o dată prin boală, ori trebuie să faci vaccinul!
    Nimeni nu consideră, că o dată ce ai făcut Covid-ul, gata ești imunizat! Nu este ca la pojar, rujeolă etc. Cum nici vaccinul, indiferent de numărul de doze, nu are valabilitate, decât 180 de zile. Acesta este singurul adevăr, din păcate acceptat, la ora actuală!

  18. Prof Astarastoae e nevaccinat. Asta spune multe. Am vazut un interviu cu el în care spunea ca astea de acum sunt seruri, nu vaccinuri. Si ca în viitorul apropiat nemții vor scoate un vaccin clasic și eficient. Asa ca….mai așteptăm

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger