Suntem în secolul XVIII, iar orașul lui Bucur refuză să mai fie cetatea aceea cu un pronunțat caracter rural, înconjurată de un târg ponosit. Fanarioții au adus cu ei aerul Orientului, iar Bucureștii s-au transformat într-un oraș cosmopolit. Boierii își părăsesc moșiile pentru a-și înălța aici case mari și frumoase. Nu mai doresc să fie oșteni, ci curteni, iar jupânesele vor să se știe despre ele că au îmbrățișat, negreșit, moda de la Constantinopol. Pe străzile orașului mișună radvane și calești, iar bizantinismul își face loc din ce în ce mai mult la poalele curții domnești. Apoi, se mai întâmplă un fenomen. Domnitorii, mai interesați de propria lor înavuțire decât de cele sfinte, clădesc biserici tot mai rar, așa că rolul ridicării lăcașurilor de rugăciune revine boierilor și fețelor bisericești.
Așa se explică de ce foarte multe dintre edificiile de cult, construite în acest veac, exceptând Văcărești, Sf. Spiridon Vechi și Sf. Spiridon Nou, ctitoriile Mavrocordaților și Ghiculeștilor, poartă numele binefăcătorilor lor proveniți din tagma boierească ori din cea a popilor: Popa Soare, Popa Dârvași, Popa Petre, Popa Costea. Tot în secolul al XVIII-lea se clădește una dintre cele mai frumoase și mai trainice biserici din Capitală, și tot datorită unui preot. Este vorba despre Biserica Stavropoleos, unul dintre monumentele caracteristice epocii Brâncoveanu, edificiul care, practic, încheie era marelui domnitor român.
Ridicată între anii 1724 și 1731 de arhiereul Ioanichie Stavropoleos, pe locul în care își avea moșia boierului Cârstea Popescu, Biserica Stavropoleos reprezintă o lucrare pe cât de simplă în plan arhitectural, pe atât de unică din punct de vedere artistic. Conform zapisului, ajutat de serdarul Greceanu, arhimandritului Ioanichie, un preot grec din Rumelia, a cumpărat terenul cu 400 de taleri de la jupâneasa Despa Popescu și s-a pus grabnic pe zidit. Mai întâi un han, apoi o mânăstire. Străvechea biserică, pe care o putem admira și astăzi în centrul istoric al Capitalei, în spatele Muzeului Național de Istorie, a dispus în prima fază de un naos redus ca proporții, iar la răsărit de o absidă pentru altar ce avea să devină semi-circulară ulterior. În 1730, abilul Ioanichie, devenit între timp mitropolit al Stavropolei, obținând donații multiple, adaugă cupola, dărâmă altarul ca să-l mărească, construiește și părțile laterale, pentru a-i da bisericii forma de cruce, formă avută de toate bisericile bizantine, completând ansamblul din față cu un minunat pridvor. Se remarcă arcadele sale înflorate, coloanele pline de grație și picturile murale ale fațadei, o apariție de o reală frumusețe artistică. Medalioanele, adâncite în zid și pictate, sunt înconjurate de ghirlande de piatră, având ca motiv decorativ floarea soarelui, caracteristică pentru stilul brâncovenesc. Pridvorul bisericii este susținut de șase coloane, de o valoarea deosebită fiind sculpturile în lemn ce împodobesc portalul reprezentând soarele, luna și pe arhanghelii Mihail și Gavril. Deasupra portalului sunt, de asemenea, picturi murale, ca de obște în fiecare colțișor al bisericii.
Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
