Ai o poveste fotografii, sau materiale audio/video care crezi ca merita sa fie publicate?
Scrie-ne pe pont[@]national.ro (fara [ ]) sau completeaza formularul de AICI!
Home » BUCURESTI, ORASUL CAPODOPERELOR » Statuia lui Carol I (I)

Statuia lui Carol I (I)

Autor:

 

 

LOGO PMB 1 bun 150x42 3 Statuia lui Carol I (I)AMPT Logo Final 3 bun 150x57 3 Statuia lui Carol I (I)Istoria statuii ecvestre înfățișându-l pe Regele Carol I – marele comandant al Războiului de Independență și ctitorul României regale – este una sinusoidală. Statuia pe care o vedem astăzi tronând în fața Bibliotecii Centrale Universitare (Biblioteca Fundațiunii Universitare Regele Carol), vizavi de Palatul Regal, este o replică, sau mai bine zis reconstituirea vechii statui. Statuia inițială, opera sculptorului croat Ivan Mestrovici, a fost dată jos de pe soclu și distrusă, a doua zi după proclamarea Republicii Populare Române.

9765df899dccd86f large 702x500 Statuia lui Carol I (I)Povestea începe spre amurgul deceniului trei al Secolului al XX-lea, când Casa Regală și națiunea română se pregătesc să celebreze 100 de ani de la nașterea lui Carol I de Hohenzollern, primul Rege al României. Cu acest prilej, se dispune organizarea un concurs pentru realizarea unor statui dedicate Regilor Carol I și Ferdinand I Întregitorul. Printre cei înscriși se numără Oscar Han și Constantin Baraschi. Câștigă proiectul depus de sculptorul Oscar Han, dar până la urmă ambele lucrări îi sunt încredințate sculptorului croat Ivan Mestrovici, de pe urma căruia artistul străin va încasa un onorariu uriaș, de 45.000.000 de lei. Precum notează Victor Bilciurescu, “acest înzestrat maestru de europeană reputație (…) ne-a redat nouă, în bronz, pentru eternitate, cele trei mari figuri ale neamului: primii doi regi și primul lor sfetnic, Ionel Brătianu”. Asta, continuă Bilciurescu, “după ce Mestrovici a ilustrat cu măiestrita lui daltă nemuritoare opere de artă precum Moise, Maternitate, Bustul Eroului Banovici sau Mama“. Dincolo de misterul privitor la angajarea lui Mestrovici în locul lui Han, deși ultimul fusese declarat câștigător al concursului, trebuie amintit și scandalul din anii ’40, când un profesor pe nume Nicolae Bran lansează public acuzații grave la adresa sculptorului croat. Acesta trimite un memoriu Generalului Ion Antonescu în care reclamă faptul că Mestrovici ar fi copiat opera întruchipându-l pe Carol I, reproducând statuia “Ducelui Mussolini” din Bologna, creaţia artistului Giuseppe Graziosi. Se instituie o comisie care analizează situația expusă și, într-un final, se decide clasarea cazului. Ironia sorții, cel care va realiza, peste ani, a doua statuie a lui Carol I (Florin Codre) va fi acuzat la rândul său că ar fi plagiat după… Mestrovici.

Material realizat în cadrul “București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic


1 Comentariu la Statuia lui Carol I (I)

  1. LostIntheWorld

    Nu e deloc o replica statuia. Din pacate e doar o furaciune nefericita, autoritatile nefiind interesate sa refaca opera initiala desi existau conditii sa o faca.

    Comparati cele 2 statui si o sa va dati seama!


    

Comenteaza pe Facebook


Ziarul National
Recomandarile zilei 22-04-2019
 
Multumim pentru apreciere!
NU, multumesc!