Aflată pe Lista monumentelor istorice din București, Biserica Domnița Bălașa este situată pe malul drept al Dâmboviţei, în apropiere de Piaţa Unirii, în spatele fostului Spital Brâncovenesc. Este ctitoria Bălașei Brâncoveanu (cea de-a şasea fiică a domnitorului martir Constantin Brâncoveanu) și a soțului acesteia, boierul Manolache Rangavi – Lambrino.
Asupra anului construirii bisericii a existat și încă dăinuie o controversă. Unele surse istorice vorbesc despre înălțarea ei în anul 1751, altele susțin că lăcașul de cult a fost ridicat undeva până în anul 1745. În realitate, însă, biserica a cunoscut mai multe etape existențiale, primele două construcții fiind realizate prin bunăvoința Bălașei Brâncoveanu, iar celelalte de alți urmași ai credinciosului voievod, respectiv banul Grigore Brâncoveanu (la 1831), Safta Brâncoveanu (la 1842) și epitropii N. Bibescu și T.Văcărescu (la 1881), ultima restaurare importantă având loc în timpul domniei Regelui Carol I.
Înainte de a trece la cele sfinte, nemulțumită că prima biserică înălțată împreună cu soțului ei după revenirea din surghiunul de la Constantinopole este prea mică și poziţionată rău, Bălașa Brâncoveanu poruncește transformarea acesteia în paraclis și ridicarea unui nou lăcaș, mai încăpător. Urmare a deselor cutremure din prima jumatate a Secolului al XIX-lea, structura bisericii din Mahalaua Prundului este grav afectată, astfel că la 1831, prin grija și ajutorul material al banului Grigore Brâncoveanu, edificiul cunoaște o amplă operațiune de refacere. Aflăm că această renovare nu dăinuește prea mult. „La 1838, din cauza unui cutremur puternic, biserica se ruinează, dar cucernicia urmașilor marelui voievod o aduce din nou în stare de folosință. Băneasa Safta Brâncoveanu, care abia ce zidise spitalul de alături, ridică din temelie și împodobește din nou această biserică ce avea să fie terminată în întregimea ei abia în anul 1842” (George Potra / „Din Bucureștii de altădată”). Din păcate, nici această lucrare nu va rezista prea mult, de vreme ce ea fusese așezată pe vechile temelii puțin solide și pline de umezeală din cauza râului Dâmbovița, care se revărsa adeseori. Într-un final, biserica este dărâmată în anul 1871, odată cu vechile case ale ctitorilor ei.
Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
