Până la ungerea lui Alexandru Ioan Cuza drept domnitor al Principatelor Române, străinii prezenți în Capitala București concluzionează că „viața orientală, care se duce aici, și cea europeană, care o înlocuiește, merg cot la cot, se succed ca într-o panoramă” (Eugene Poujade, consulul francez).
Este vremea în care maiorul Rudolf Artur Borroczyn, slujbaș al statului, realizează un minuțios plan cadastral al Bucureștilor, în 99 de planșe mari, cuprinzând toate așezările omenești. În octombrie 1856 se semnează contractul prin care Bucureștiul urmează să fie iluminat stradal cu lămpi cu petrol, în martie 1857 devenind primul oraș din lume care aplică această inovație. Tot atunci apare prima moară cu aburi, Moara lui Assan. Unirea Principatelor Române lasă Moldova fără capitală, Bucureștiul fiind ales drept reședință statală comună. Culmea este că, în febra Unirii, s-a propus și o soluție de compromis pentru capitala celor două regiuni înfrățite. S-a vorbit despre alegerea drept Capitală a Focșaniului, târgul despărțit de Milcov, unde prin convenția încheiată la Paris, în august 1858, trebuia să ființeze o comisie centrală (care să pregătească legile), dar și o Curte de Casație comună. Bineînțeles, opțiunea nu a fost luată în considerare deși, din punct de vedere geografic, urbea vrânceană era situată chiar pe graniță. Așadar, la 1859 Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Principatelor Române, iar fostul pârcălab de Covurlui se stabilește în casele lui Dinicu Golescu de pe Podul Mogoșoaiei, devenite Palat Domnesc. Pe timpul lui Cuza începe în București pavajul cu piatră cioplită, fiind înlocuită metoda cu piatră de râu. Se taie prima parte a Bulevardului Academiei (predecesorul marelui Bulevard Elisabeta), se întemeiază două mari instituții de învățământ, gimnaziile Lazăr și Basarab, ulterior devenite licee. Precum notează Giurescu, recensamântul din 1860 înregistrează 16.236 de clădiri din zid (două treimi din totalul clădirilor din Capitală), 2.184 clădiri din lemn și 4.992 clădiri din chirpici. Bucureștiul rămâne un oraș al contrastelor izbitoare. Unul dintre călătorii străini care vizitează orașul, francezul Lancelot, remarcă centrul „compus din patru străzi principale, unde se află teatrul și Palatul Domnesc” și care se distinge „prin frumoasa aliniere de prăvălii și magazine elegante, cafenele și bazaruri aprovizionate cu obiecte de cea mai diversă proveniență”. În schimb, la periferii, „nu sunt decât aglomerări neregulate de case, care par tot atâtea orașe sau sate, legate între ele prin trei sau patru mari drumuri ce merg până la marginea orașului”.
Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
