După Vlad Țepeș, următorii domnitori care preferă Bucureștiul în detrimentul Târgoviștei sunt Basarab cel Tânăr și Vlad Călugărul. Situația de schimbă după urcarea pe tron a lui Radu cel Mare (1459 – 1508), acesta reanimând vechea Capitală a Țării Românești, curtea de la Târgoviște. Mihnea cel Rău (1508 -1510) readuce alaiul domnesc la București, iar succesorul acestuia, Vlad cel Tânăr (1510 – 1512) își împarte timpul între cele două orașe.
Neagoe Basarab (ctitorul complexului monahal și al bisericii monument din Curtea de Argeș) și Radu de la Afumați nu ignoră malurile Dâmboviței. La fel și Vlad Înecatul, domn al Țării Românești între 1530 și 1532, care emite regulat acte din cetatea Bucureștilor. Lupta între cele două reședințe, „cea de la poalele dealurilor, cătând spre munte, spre Transilvania (n.n Târgoviște) și cea din mijlocul pădurii, de la șes, privind spre Dunăre (n.n București) comportă diferite faze, în funcţie de împrejurările politice și economice, încep a se desena tot mai limpede în favoarea celei din urmă”, notează Constantin Giurescu. Mircea al V-lea Ciobanul, Petru cel Tânăr și Alexandru al II-lea Mircea stau la București, „la câteva ceasuri distanță de mers întins călare de cetatea turcească a Giurgiului, de unde poate sosi, la nevoie, ajutorul militar necesar”. Boierii curții își construiesc case noi în Capitală, în oraș iau ființă mahalale și cartiere noi. Concomitent, sporesc afacerile, se dezvoltă pazarul (târgul), prețurile se multiplică. În finalul celei de-a doua domnii a lui Mircea Ciobanul – alt important ctitor al Capitalei, cel care a clădit palatul de la Curtea Veche și biserica de acolo – turcii nu doar că-l mazilesc pe domnitor, dar jefuiesc, distrug și dau foc orașului (1554). Rănile se vor închide pe vremea lui Pătrașcu cel Bun, dar se vor redeschide rapid, după revenirea răzbunătoare pe tron a lui Mircea Ciobanul, care produce un carnagiu în februarie 1558, ucigând cu sânge rece vreo 200 de boieri și înalți ierarhi, considerați trădători. Cu toate acestea, scrie Giurescu, „la sfârșitul acestui zbuciumat secol al XVI-le), în preajma perioadei brâncovenești, orașul este cel dintîi din țară, a întrecut cu mult pe toate celelalte și a ajuns centrul cel mai însemnat, sub toate raporturile, din sud-estul european; între Buda ungurească și Constantinopol, niciun alt oraș nu depășește Bucureștiul, nici ca număr de locuitori, nici ca bogație”.
Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
