„Istoria ne cheama la fapte! Mersul irezistibil al civilizatiunii omenesti a scos si neamul nostru romanesc din intunericul robiei la lumina constiintei de sinesi. Ne-am trezit din somnul de moarte si vrem sa traim alaturi de celelalte natiuni ale lumii, liberi si independeti”. Acesta este un fragment din „Convocarea” Adunarii Nationale din Alba Iulia, lansata de Marele Sfat al Natiunii Romane din Transilvania si Ungaria, pentru votarea Unirii cu Romania. In dimineata zilei de 1 Decembrie 1918, zi in care „s-a hotarat soarta neamului romanesc pe vecie”, pe „Campul lui Horea” din Cetatea Alba Iulia – locul martirajului capilor rascoalei taranimii iobage din 1784 – peste 100.000 de romani s-au strans laolalta pentru a fi vrednici de cauza mare si sfanta. Istorica adunare a avut loc intr-o zi de duminica, destul de friguroasa, cu pamant acoperit de zapada si cer brazdat de nori. Inca de vineri, valuri de romani din toate colturile Ardealului, Maramuresului si Crisanei, inclusiv locuitori ai satelor de dincolo de Tisa, au luat cu asalt Cetatea. Marea Adunarea, gazduita de Cazinoul militar, sala impodobita cu brad si drapele nationale, a inceput la orele 10.00, in prealabil fiind tinute slujbe la cele doua biserici din oras, cea ortodoxa rasariteana si cea greco-catolica. Nu au lipsit de la Adunare episcopii romani din Transilvania si Ungaria, protopopii in functiune ai celor doua confesiuni romanesti, reprezentantii fiecarui consistor si capitlu, exmisii societatilor culturale, exmisele Reuniunilor femeiesti, reprezentantii scolilor, gimnaziilor, liceelor, institutelor teologice ori pedagogice, reuniunilor invatatoricesti, reprezentantii Garzii Nationale, reuniunilor de meseriasi, ai muncitorimii, tinerimii universitare, ai cercurilor electorale. In total, 1.228 de delegati oficiali, plus multi invitati. Sala Unirii era pur si simplu ticsita. Dupa discursurile lui Stefan Cicio Pop, Pop de Basesti si Vasile Goldis, s-a dat citire „Proiectului de rezolutiune” („Actul Unirii”), document votat in unanimitate. Au urmat inimoase si memorabile discursuri tinute de Iuliu Maniu, Iosif Jumanca, Vaida-Voevod, Demetriu Radu si Ioan Ignatie Papp. Apoi, „Actul Unirii” a fost citit multimii de afara de catre episcopul Iuliu Hossu, hotararea fiind prelung aclamata. Poporul transilvanean, unit cu Patria Muma, a scandat „Traiasca Romania Mare!”, un laitmotiv devenit faimos in urmatoarele decenii. Se spune ca, multa vreme, lumea s-a salutat pe strada folosind exact aceste trei cuvinte: Traiasca Romania Mare!
Material realizat in cadrul „Bucuresti-Centenar” – Program Cultural derulat de Primaria Municipiului Bucuresti prin Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic
Pai,daca ne-am trezit din somnul cel de moarte inca de acum o suta si mai multi de ani atunci de ce cantam imnul cu acest text.Cred ca dupa acea trezire a urmat o noua adormire si ne rugam sa ne trezim din nou,dar fara succes.
Imnul a apărut ca imbold al pasoptistilor și a fost primul cântec de revoluție român de 1848.Desteptarea cum greșit spun unii nu se refera la somnul de noapte ci la somnul de înviere de la moarte deci la vegeha spiritului! Parintele Teofil Paraian care din naștere era orb spune:”E important sa căutați în viata vederea spirituala decât vederea cu proprii ochi. ” Deci iată ce vroiau revoluționarii de la noi și ce deșteptare sa facem în noi.
Ce folos ca Saul din Damasc rămânea torționar dacă nu se trezea din morți? Rămânea doar un simplu torționar. Ca sa te ridici peste condiția de torționar ai nevoie de alți ochi de o alta trezvie din alt somn cu o altfel de privire…